Filmul (IMDb): Chariots of Fire

Regizor: Hugh Hudson
Producție: 1981, Marea Britanie
Gen: Dramă, Istoric, Sport
Actori: Ben Cross, Ian Charleson, Nicholas Farrell
Recomandare simplă: ☺

Încă imediat după cel de-al doilea război mondial, unele şcoli cinematografice naţi­onale, cum ar fi cea germană, au cunoscut un intens proces de americanizare prin atra­gerea unor regizori în S.UA. sau prin numeroase mimetisme manifestate în producţiile naţionale. Fenomenul a scăzut în intensitate odată cu afirmarea marilor curente cinematografice europene şi sud-americane, ale şcolilor din Asia, dar şi-a revenit încă din deceniul al şaptelea. În prezent, în cinematografia mondială, filmul nord-american prezintă cel mai mare pericol prin impunerea peliculei de consum, mediocră din punct de vedere artistic, estet­ic, dar remarcabilă ca execuţie tehnică, prin hipertehnicizare şi hiperspecializare.

Şi Anglia a fost afectată de asaltul fil­mului nord-american. De exemplu, toţi componenţii curentului „free cinema”, încă de la începutul deceniului al şaptelea, au început să plece în S.U.A., în afară de radicalul Lindsay Anderson. Astfel se justifică crearea, de către guvernul britanic, în august 1975, a unei comisii care să studieze perspectivele cine­matografului britanic, prea mult supus Hollywood-ului. După debutul strălucit, în 1977, cu Dueliştii, şi Ridley Scott pleacă în S.U.A. În 1982, într-un număr din aprilie al ziarului „Times”, numeroşi cineaşti, scriitori, oameni de teatru, de cultură semnează o scrisoare cerând guvernului măsuri urgente pentru salvarea industriei cin­ematografice britanice.

În această ambianţă de înălţare şi prăbuşire, dar şi de revigorare a filmului britanic, încă un debut de excepţie, datorat producătorului David Puttman, care a lansat şi alţi regizori, este acela al lui Hugh Hudson, venit tot din publicitate şi TV, cu Carele de foc, în 1981, obţinând patru premii Oscar. Autorul scenariului, un scenariu remarcabil, Premiul Oscar pentru Colin Welland, pleacă de la fapte reale, anume participarea unor studenţi de la Cambridge la Olimpiada de la Paris, în 1924. Recrearea ambianţei, a atmosferei anilor ’20 şi, mai ales, a Olimpiadei, folosindu-se şi de inserturi, este deosebit de valoroasă ca element de artă. Participarea la întreceri, ca spectatori şi suporteri, a unei lumi foarte pestriţe este strălucit regizată. Este, aici, un joc impecabil între surprinderea unor personaje, bine individualizate, de la mărunţi funcţionari la profesori şi nobili, de la tineri dezinvolţi la bătrâni care parcă, uneori, reacţionează ca nişte automate. Dar elementul de substanţă al acestui film nu este, cum s-ar părea, întrecerea sportivă în sine, ci diferitele ei motivaţii, scopurile diferite. Harold Abrahams (Ben Cross) de la Colegiul Caius este fiul unui evreu din Lituania, victimă a antisemitismului manifestat în celebrul centru universitar. Pe de o parte, el luptă în perimetrul campusului universitar împotriva prejudecăţilor profesorilor, ale colegilor lui, iar, pe de altă parte, la Paris, luptă cu toată energia, cu toată convingerea, pentru gloria Colegiului, pentru prestigiul Angliei. Celălalt participant la întrecerile de 100 m şi 400 m este Eric Liddell (Ian Charleson), fiul unui misionar din China. Motivaţia participării lui la întreceri este mult diferită. Dorind şi el să câştige, impli­cit, pentru prestigiul Cambridge-ului şi pentru gloria Angliei sau invers, explicit, el dedică toate eforturile laudei lui Dumnezeu. Şi amândoi vor câştiga şi vor reveni triumfători în Anglia, la Cambridge. Dacă Harold Abrahams ne apare, mai mult, ca un spirit speculativ, pragmatic, Ian Charleson are mai multe disponibilităţi pentru transcenderea concretului, pentru înscrierea în spiritualitate, în sacru. Dar, uneori, regizorul îi priveşte cu o subtilă ironie.

Morala filmului este, de asemenea, subtilă, implicită. Indiferent de apartenenţa unor persoane la o etnie sau alta, la o religie sau alta, indiferent de convingerile lor, valorile trebuie preţuite, ocrotite şi stimulate. Astfel spus, orice valoare umană, dacă există, inevitabil, ea se va afirma, locul şi forma prin care se afirmă putând fi foarte diferite. Filmul este un elogiu al stării de confruntare, de competiţie, de întrecere, o competiţie care trebuie să aibă ca premise înalte principii morale. De certă valoare este şi fotografia, sugestivă este muzica semnată de Vangelis, Premiul Oscar, şi costumele semnate de Milena Canonero, de asemenea premiate cu Oscar. Şi filmul, în întregimea lui, a primit Premiul Oscar.

Autor: Mircea Dumitrescu

JC Rating: ✰✰

Advertisements